Această cremoasă budincă cu banane şi tofu nu conţine făină, drojdie sau lapte, dar e delicioasă. Pentru a o prepara, ai nevoie de doar câteva ingrediente şi o poţi servi în 5 minute.
Rețeta de budincă sănătoasă de banane și tofu a luat naștere din întâmplare pe când mă gândeam să prepar ceva dulce și gustos cu tofu, iar în casă aveam niște banane coapte. Deoarece această budincă de banane nu conține făină, gluten sau lapte, ea poate fi consumată și de către vegani și persoanele care suferă de boala celiacă. Am îndulcit-o doar cu puțină stevia, deoarece bananele sunt suficient de dulci, astfel încât budinca și-a păstrat conținutul redus de calorii. Dacă nu ai stevia, o poți îndulci cu miere sau sirop de arțar.
Aroma vaniliei se îmbină în mod plăcut cu gustul de banană, astfel încât gustul brânzei tofu este complet insesizabil. Pentru a prepara o budincă cu cacao, adaugă câteva lingurițe de cacao. 1 porție mică din această budincă are doar 84 kcal și conține 12 g de carbohidrați, astfel încât poți să mănânci chiar și două porții dacă îți place foarte mult.
Dacă dorești ca budinca de tofu să conțină mai multe proteine și să le fie de folos celor care practică sporturi, poți adăuga și o doză de pudră proteică (poți folosi și proteine vegetale pentru ca rețeta să nu conțină gluten sau produse lactate).
Gustă budinca – dacă vrei să fie mai dulce, sau dacă aceasta încă mai are gust de tofu, adaugă un îndulcitor la alegere (stevia, sirop de agave, sirop de arţar sau miere).
Budinca se păstrează la frigider şi se consumă în 3 zile de la data preparării.
Partajează această rețetă cu un prieten:
Timp de pregătire
5 minute
Cantitate rezultată
4 porții
Informații nutriționale / 1 porție
Calorii
84 Kcal
Carbohidrați
12 g
Fibre
2 g
Proteine
5 g
Grăsimi
2 g
Pentru mai multe rețete asemănătoare, apasă pe categoriile de mai jos
Sunt magiciana fit și fac să apară ca prin farmec aceste rețete sănătoase și gustoase din ingrediente sănătoase. Scopul meu e să-ți demonstrez că a mânca sănătos și dietetic poate fi chiar ușor, gustos și deloc plictisitor. Haide să creăm împreună rețete sănătoase!